De prea multe ori, până azi, mi-am pus la mezat viața și toate sentimentele.
Iar oamenii fără de care nu credeam că pot trăi fericită, s-au adunat întotdeauna să privească negoțul meu aberant cântărindu-mi, din când în când, cu aceeași ochi pe care-i adoram, dar seci și indiferenți, marfa expusă cu inocență: azi își așezau, fără a ști să vadă, privirea goală peste câte-o durere, ieri își fluturaseră mâna rece înspre o plecare, iar mâine vor îmbrățișa, poate zâmbind, o înseninare. Doar așa, dintr-o curiozitate politicos-indiferentă și fără ca măcar să încerce a gusta ceva din bucatele alese ale inimii mele.

Uneori mă bate câte un gând să-mi adun taraba cu daruri și să plec încărcată, cu speranțe cu tot, spre cine știe ce târg.
Aș putea să mă opresc la unul vesel, plin de culoarea bazarelor orientale, cu negustori guralivi și marfă din belșug, cu maghernițe înghesuite, un bâlci strident și plin de aromele puternice purtate de vânt de la o prăvălie la alta.
Unde să-mi negociez, cu tine, la sânge, fiecare troc, luându-mi înapoi tot ce ți-am dăruit cândva.
Lume, lume, dau o iubire pe o uitare, o moarte pe o clipă azvârlită în neant, o amăgire pe o lună plină, un țărm de mare pe un sărut, o lacrimă pe o poezie de dragoste, un fum pe un trandafir însângerat, o îmbrățișare pe o păpădie!

Dar încotro să mă îndrept?
Unde să te găsesc?
Tu le-ai vândut pe toate, le-ai azvârlit cu nepăsare celorlalte femei și-apoi ai plecat indiferent, cu buzunarele doldora de amăgiri și inima goală, după ce-ai cheltuit deșănțat chiar și primul meu dar, din prima noastră zi de dragoste: cântecul.
Și, în lipsa ta, oricât mi-aș striga marfa, oricât aș lăuda-o, oricât aș lăsa la preț, amintirile nu mi le vrea nimeni.

București, 26 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro