Despre cei care ne bombardează cu sfaturi referitoare la orice, de la cât și cum să ne construim existențele și până la cum și de ce să fim într-un anume fel și nu în altul, avem cu toții podul plin.

Trecând prin toată gama de probleme mari și mici, de zi cu zi, sfătosul e mereu în coasta noastră, indiferent care ar fi subiectul: iubire, destin, copii, școală, serviciu, familie, politică, fotbal, comportament, maternitate, animale de companie, gânduri, fericire, vise, călătorii, sănătate, bla bla bla și etcaetera. El le știe pe toate.
Omul pregătit temeinic în orice domeniu și pentru oricare disciplină e prezent în viața fiecăruia dintre noi, de obicei cu forța și fără să-l invite nimeni. Nu ne e prieten, nu ne este partener de viață, nu ne e copil, verișor de la țară sau mătușa de la care vom moșteni apartamentul mult visat, dar ne stă la dispoziție mereu cu nuiaua bine pusă la îndemână. Mereu pe buze cu o critică, cu o dojană, cu o mustrare, cu o lecție, cu o imputare.
Ai zice ca scaiul ăsta te pândește la cotitură, n-ai cum să-l eviți oricâte slalomuri și piruete ai face printre oameni. Este, cumva, ca la fotbal, unde spectatorii sunt mai avizați decât antrenorii sau jucătorii. El le știe pe toate. Și-i policalificat, mai ales când este vorba despre lucruri care nu-l privesc.
Nu contează, de exemplu, ca viața lui e praf, cand este vorba despre a altora e un Rai plin de har, o enciclopedie a cunoașterii absolute. N-are habar de sufletul tău, de inima ta, de viața ta, dar are câte un glob de cristal în fiecare cavitate oculară și străvede, anevoios și dureros efort!, doar pentru tine, tot ceea ce tu, un idiot, treci cu vederea.
Despre ceea ce ar trebui să faci te îndeamnă cu stăruință, supărându-se chiar foarte tare atunci când îi nesocotești pildele și îndreptările. Chiar dacă tot ce spune e fără nicio acoperire în viața lui derulată gângav, neinspirațional și trist, atoatecunoscătorul se insinuează în fiecare cotlon din viața ta dându-ți mereu peste degete ori de câte ori ai vrea să-ți iei existența de mână și să zbori cu ea până la stele, ori să te târăști împreună cu ea ca o nevertebrată.
Lasă-mă să greșesc, să încerc, să lupt, să înving sau să pierd, să plâng sau să râd din inimă, fără să mă gândesc la ce ai tu de obiectat. Să fiu așa cum pot mă face fericită, așa cum îmi dictează mie inima mă ajută să mă înțeleg, să mă accept.
Dă-mi și mie voie să-mi trăiesc viața, nu știu dacă ți-ai dat seama, dar e a mea, nu a ta.
Sunt rezident în propria mea viață și am și eu drepturi.

București, 28 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro