“Un om fericit descifreaza el ceva în întinderile marine? Ca şi cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceştia e pământul, acest amărât pământ … Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă şi sfâşietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor.” – Emil Cioran

În toate gândurile și reprezentările mele poetice despre o Ea devastată, pierdută – o vom boteza pre numele ei Tristețea, să pot astfel să-i dau consistență, una reală -, imaginea ce mi se conturează în minte este a unei femei șezând în mijlocul mării, într-o lume complet goală.
Are umerii dezgoliți și căzuți, picioarele adunate timid unul lângă celălalt și mâinile împreunate, blânde și moi, i se odihnesc mâhnite în poală.
Privirea îi este captivă în labirintul unei pânze de păianjen, absentă și senină, iar de colțurile gurii îi atârnă un zâmbet spart, plin de compasiune și năucitor de cald.
Totul în atitudinea ei sugerează liniște, o împăcare absurdă cu o soartă tiranică în mâinile căreia nici măcar nu se mai simte prizonieră, ci doar inutil și pe deplin liberă.
Stă și așteaptă în pace orice i-a hărăzit soarta și urmează să se întâmple imediat, chiar în clipa ce o va ajunge prea iute din urmă.
Niciun fel de acțiune nu pare a se naște fie și măcar în mintea ei, pentru că în faptă ar fi imposibil, Tristețea este pur și simplu încremenită. E mută și surdă la tot ce-ar putea-o aduce înapoi, printre noi, e pierdută în gânduri și vise numai de ea știute.
Îmi imaginez că ascultă doar valurile și țipetele pescărușilor, muzica mării e greu de ignorat chiar și de către ea.
Stă în mijlocul apelor, ca și cum țărmul ei iubit în care-și răsădise rădăcinile cândva, transplantându-se dintr-o viață prea lipsită de orizont într-una sălbatică și idilică a dispărut, s-a scufundat, iar ea a rămas în aceeași poziție, plutind deasupra lui. Pe vecie.

*

În toate gândurile și reprezentările mele apoetice despre o Ea devastată, pierdută – o vom boteza pre numele ei Tristețea -, o întâlnesc peste tot în drumurile mele prin lume: e lângă mine, zi după zi și surâde cald, de parcă toată afecțiunea de care nu a avut parte în viață i s-a transferat pe buze, să aibă ce dărui celor la fel de nefericiți ca ea.
Uneori își trimite patima către o siluetă masculină ce pleacă spre depărtări fără să privească în urmă, spre poarta unde Ea a rămas singură. Poate va reuși cu puterea dragostei ei să-l oprească din drum. Inutil efort, calea de întoarcere se închide în urma lui.
Sau așteaptă zgribulită, ținând de mână un copil bălai, bine înfofolit, într-o stație de tramvai dintr-o iarnă cu zăpadă prea multă și ger înțepător.
Am fixat-o cu privirea și într-o biserică, stătea în genunchi în fața unei icoane, cu ochii înălțați către cer și mâinile împreunate într-o rugă adâncă, fără de odihnă. Una ce-ar putea primi răspuns, numai să nu ajungă prea târziu.
Am văzut-o și într-o vară, se plimba alene la malul mării ținându-și șalul în jurul umerilor, scrutând depărtările precum odinioară femeile piraților. Așteptând o corabie ce nu va mai găsi nicicând un adăpost într-un port.
Altădată m-am ciocnit de Ea pe stradă, își fixase ochii pe asfaltul deformat și gri, plimbând absentă un cățel deloc serios, uitând că viața se întâmplă exact lângă ea, în jurul ei.
Și pe holul unui spital am găsit-o. Rezema un zid murdar, își ținea o mână adunată peste gură și ochii îi alergau neliniștiți spre toți oamenii în uniformă ce se foiau înspre orice direcțiile.
Iar în fața unei cruci albe era tot Ea. Aprindea în liniște o lumânare, să-i fie strălucire la drum nou omului drag plecat dinainte de vreme în amintire.

*

Am întâlnit-o peste tot, Tristețea era prezentă la fiecare pas. Ca și cum lumea ar fi fost numai a ei, ca și când ar fi avut liberă trecere oriunde ar fi vrut să ajungă, ca și cum ar fi înghițit, balaur nesățios cu șapte capete și șapte guri, toată fericirea.
Dar, de fapt, lucrurile sunt mult mai simple: s-ar părea că Iubirea nu mai locuiește aici. Iar noua locatară și-a intrat pe deplin în drepturi.

București, 25 martie – 3 aprilie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro