Astăzi e ziua Ta, Poezie. Primește umila mea recunoștință. Și încercarea mea timidă de a te slăvi…
De dor
Mi-am acoperit părul năvalnic cu o basma neagră și-am purces înspre tine. Incognito.
Mi-am ascuns mâinile albe și fine în pământ, poate dau de tine. În taină.
Mi-am pus palmele peste gura flămândă și-am oprit în mine urletul. Neștiut.
Mi-am aplecat ochii spre colbul din cale și mi-am ascuns în nisipuri spălate de mări tălpile grăbite spre moarte. În secret.
Mi-am secat dorurile înecate în inimă și-am zâmbit fericită tuturor.
În văzul lumii. În ochii ei orbi.
Bucureşti, 21 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.