În fiecare zi învăț cu uimire lucruri noi despre oameni, nebănuit de frumoase și urâte în egală măsură.
Știu, mi s-a tot spus, n-ar trebui să am așteptări ca nimic să nu mă poată lua prin surprindere. E imposibil, nu mă pot dezice de mine, de ceea ce simt, de cum gândesc. Sunt ceea ce sunt, nu mai e mare lucru de făcut, adică de schimbat.
Am întâlnit oameni de toate felurile, nu pot să-i impart doar în buni și răi, ar fi prea simplu, mizeria ideilor mărginite mi-a fost mereu străină, spre salvarea sufletului meu și spre îmbogățirea clipelor pe care le-am traversat.
Unii erau buni, alții foarte buni, am găsit nu mulți dar minunați îngeri, am aflat destui bieți aghiuță, răutăcioși cât cuprinde, tembeluți o sumedenie, zăpăciți foarte des. Și, din păcate, suficienți oameni răi. Și chiar foarte răi, cam multișori. Unii chiar diabolici, dar foarte puțini, ce noroc!
În marea lor majoritate, unii dintre cei mai sus enumerați erau și nebuni totodată. De la țăcănitul inofensiv, adică un soi de aiurit simpatic, iubit de toată lumea și până la dementul cu acte în regulă, un fel de sărit de pe fix de care e indicat să te ferești cu cât mai multă delicatețe, să nu se prindă că turezi motoarele s-o ștergi englezește și să te înhațe de picioare placându-te ca la rugby.
De la fiecare dintre ei am primit măcar câte o lecție, dacă nu mai multe. Unele au fost dure, altele pline de mângâiere, dar toate m-au ajutat să-mi duc înainte pașii spre ceea ce sunt. N-am plecat, la întâlnirea cu oricare dintre ei, de la premisa că numai unii îmi sunt benefici, iar ceilalți sunt cantități neglijabile, am avut suficient discernământ să realizez că nu există dascăl prost, ci doar elev impermeabil, unul în care nici măcar o singură idee, oricât ar fi de fluidă, nu poate pătrunde.
*
Nu vă așezați mai presus de nimeni, veți fi surprinși să aflați câte comori se ascund în cei mai banali, aparent doar, semeni.
Nu mai trăiți prin comparație, sunteți unici, nu sunteți deasupra celor ce vi se par umili și nu sunteți nici sub cei ce, cu aroganță, se cațără pe orice funie ca să se tolănească confortabil imediat sub tavan.
Nu vă subestimați, nu vă supraevaluați, fiți doar voi înșivă, asta e rețeta câștigătoare pentru o viață trăită în pace cu voi și cu lumea întreagă.
Nu vă doriți niciodată darurile primite de alții, niciodată nu puteți ști care e prețul pe care-l veți avea de achitat pentru asta.
Nu priviți mereu în jos considerându-vă mai împliniți ca cei nefericiți și doar astfel să puteți zâmbi cu încredere vieții, aveți locul vostru în lume exact acolo unde sunteți acum și trebuie să mulțumiți tuturor ursitoarelor pentru ceea ce vă aparține azi.
Nu vă ridicați ochii spre ultima treaptă a scării din față, e mai bine să vă bucurați de treapta voastră, nu să tânjiți la cea a altora. Mai bine gândiți-vă cât au luptat acei oameni să se ridice și faceți la fel, împliniți-vă visul. Iar dacă vi se pare că nu își merită locul, imaginați-vă doar ce abis se poate căsca în orice clipă sub picioarele celor de sus și cât de periculoasă le-ar putea fi prăbușirea dacă e adevărat.
Nu vă mai plângeți în pumni pentru nimic din ceea ce n-a fost să fie, undeva Dumnezeu a știut că nu aceea vă era menirea, chiar dacă aveți sentimentul că sensul corect doar v-a scăpat printre degete, că n-ați fost suficient de buni să apucați cu toată puterea ceea ce v-ar fi plăcut să vi se întâmple.
Uneori, drumurile noastre sunt mai puțin întortocheate decât ni le imaginăm. Viața ne așează exact în matricea noastră, numai că noi, din simplă și senină, curgerea ne-o imaginăm sinuoasă, ciudată, complicată și nedreptă.
Nu e.
București, 15 mai 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro