Sunt prinsă ca într-o menghină in propriile mele neputințe. Nu pot să fiu atât de îngăduitoare pe cât mi-aș dori, nu reușesc să fiu atât de milostivă precum mă îndeamnă înțelepții acestei lumi. Nu pot nici măcar să mă eliberez pentru o clipă din lanțul de gânduri ce mi se zbat în minte ori să mă descătușez din amintirile ce mă țin întemnițată.
Sunt un prizonier al minții, inimii și obiceiurilor mele, ființă captivă într-o libertate aparentă, zăcând între cer și pământ cu sufletul în zdrențe și cugetul flămând.
Și de unde, de fiecare dată când am încercat să mă desprind, nu mai pot evada. Lanțurile mi-au intrat în carne sudându-se de oase iar captivitatea în mine însămi, partea neputincioasă, mi-a devenit o a doua natură.
București, 22 mai 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.