E suavă, e sublimă, e romanțioasă, e cinstită. E veșnic cuprinsă de amintirile unor furori amoroase cu o durată medie de viață de-o noapte, etern îndrăgostită de bine, de frumos, de salvarea planetei și a câinilor de deltă. Un fel de Xena, ca să mă-nțelegeți. E însetată de înțelepciune, adică de ziceri adânci ca Groapa Marianelor. Contemporane, de preferat.
E patetică, dar nu-și dă seama, ea se simte superioară tuturor, locuind extrem de confortabil în pielea ei cam groasă, mai ales în zona obrajilor bucălați.
Nimeni nu e mai bun ca ea, nimeni nu e mai drept, mai profund, mai îndrăgostit, mai vertical. Nicăieri nu s-a mai întâlnit o fericire sau o suferință ca a ei, una cu mai multe surle și trâmbițe anunțată, una cu mai multe adjective perfecționată. Una mai public despuiată, se înțelege.
“Dramele Parisului câte-au ieșit până acuma, toate le-am citit de trei ori”, zice noua Zița, femeia zilelor noastre de pe Facebook, ambetată absolut de cultură. Sau măcar de lectură, tot de Facebook și ea, că doar n-a pândit-o ghinionul să-i fi trântit careva în cap toți clasicii literaturii universale din vreo bibliotecă a Academiei.
Și ce-i mai nostim, e că înspre ea dau năvală toți tânguitorii de profesie, nu de alta, da’ să compătimească împreună pe marginea vreunei realizări remarcabile la ea în cartier ori a vreunui citat genial dintr-un contemporan cu reședință permanentă pe rețelele de socializare: “Vai, țațo, zău! Parol! Să mă-ngropi!” – da’ le zice adânc de tot.
Deci, să dăm like, să dăm share, să ducem mai departe cuvântul domnului. Sau doamnei. Să contribuim la propagarea desteptăciunii de turmă.
A panseurilor lui Gâgă, în fond.
Eu am obosit de atâția oameni născuți fără simțul ridicolului.
Voi cum stați cu ficatul?
București, 25 iunie 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.