Uneori mă întreb unde se oprește visul și din ce punct se declanșează sarabanda realității vieții mele?
Unde e limanul dorințelor mele sau în ce negură se ascund, poate de frică, toate idealurile pe care le-am hrănit mereu, în sinea mea, cu cele mai nebunești și pline de ardoare aspirații?
Unde s-a pierdut fiecare dor și în ce direcție mi-a mișcat inima prima lacrimă?
Unde mi-am alungat zâmbetul pe care l-am purtat atât de senin, până la inconștiență, în timpul când, an după an, viața îmi tranșa cu strașnice aptitudini de măcelar fiecare oportunitate?
Unde mi-am ascuns fericirile toate, râvnind doar bucuriile simple ca un călător prin pustii apa și niciodată nectarul tuturor zeilor?
*
Poate în felul în care am trăit fără nicio complicație, elementar, rudimentar, reprimându-mi fiecare încercare de zbor, greșind astfel mereu și luând-o întotdeauna de la capăt, la pas, prin praful tuturor cărărilor prea umblate.
Poate doar pentru că am ales să nu tai nodurile gordiene care mă țineau legată între neputințe și nepăsări, lanțuri derizorii dar amarnic de puternice.
Poate din cauză că m-am prăbușit mereu împiedicându-mă în vise prea înalte, iar realitatea a fost întotdeauna mai puternică decât toate idealurile mele.
Ori poate că, deși levitând, nu pot atinge nicio stea chiar dacă am fost dăruită cu știința de a spera dureros de frumos.
Iar cerul va rămâne, pentru mine, un plan mereu tot mai îndepărtat.
București, 2 iunie 2014
Carmen Voinea-Răducanu
Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro
Carmen Voinea Răducanu
Aici, in oglinzi și umbre, suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit. În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat. Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție. Și oglinda are suflete încorporate. Oglinda e despre magie, dar și despre durere. Oglinda e o inimă răsfrântă. Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre. Oglinda are memorie. Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu, Aici, în oglinzi, ești tu. Suntem toți. Umbre.