Păsări de pradă

the_woman_and_the_eagle_by_utesmile-d6bbdca
Unele existențe par a fi desprinse din tablourile în culori sumbre ale realiștilor francezi. Atât de triste sunt, atât de mohorîte, așa de pline de nefericire, încât oamenii care le populează, cei care-și duc zilele pe-acolo din născare și până la zenit, într-o oboseală cronică și lipsiți de cele mai derizorii bucurii, par a fi doar umbre lipsite de consistență, rătăcitoare și buimace.

Alte vieți sunt colorate viu, țipător, scandalos, pătimaș, neîmblânzit. Sunt ca-n reprezentările grafice pop art venite din altă dimensiune, din alt timp si din alt spațiu, unul fără de pace, fără de liniște. Oamenii ce-și fac loc printre stridențe explozive, mult prea viu colorate, sunt zoriți, zăpăciți de o civilizație paroxistică și au în față doar inconsistența unei vieți gelatinoase, alunecoase. Unde totul e fum în ochii privitorilor atrași necinstit de o imagine de bâlci sclipitor, de departe magic, prețios, de aproape deplorabil, ieftin și trist.

Mai sunt și existențe ce străbat și apoi străpung parcă ecranele unei ere digitale, evadând din cutii electronice într-o realitate monotonă, atent photoshop-ată. Una cu vieți robotizate, marcate de o ritmicitate aberantă, unde visurile au legătură doar cu materialismul iar iubirea se confundă cu rutina și e atent drămuită. Totul culminând cu o lipsă acută de simțire artistică, suferind cronic deja în absența oricărei nebunii. Un trai unde deraierea de la ceea ce e înscris între limitele bine trasate ale unui deficit de sentimente contradictorii, poate produce accidente fatale. Unde exponenții ei gândesc și simt programat, fără nicio abatere de la o morală rigidă indusă, de la legi pline de constrângeri, de la o simțire pe vecie amorțită.

Între atâtea vieți pictate greșit, deasupra lor, se rotesc decisiv, în cercuri largi, concentrice, ca niște zeități preaputernice și glorioase pregătite să sfârtece, vulturi.

 

București, 1 aprilie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Himere

575079_402033349817949_100000338620783_1288086_1199140942_n
“Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea pentru a le exprima.” – Gabriel Garcia Marquez

Aș vrea să pot vorbi deschis despre orice, cu oricine. Aș fi fericită dacă m-aș putea abandona simțirilor mele, dacă aș reuși să mă încred total în puterea mea de a reda în cuvinte, într-o măsură cât mai aproape de realitate, tot ceea ce simt despre întâmplări din trecut, ori despre fiecare pală de vânt care mi-ar șfichiui azi sufletul. N-aș mai suferi aspru pentru fiecare sentiment pedepsit să stea cu fața la perete, în genunchi, în colțurile neguroase ale inimii, n-aș mai privi în gol sperând către depărtări de neajuns în care tot mai visez să-mi plimb desăvârșirea speranțelor .
Dar nu am încredere că m-ar înțelege chiar oricine în caz că mi-ar ieși un exercițiu de sinceritate extremă. Și nu pricep de ce-mi pasă încă de oameni, de ceea ce gândesc ei în ceea ce mă privește, de ce nu pot încă trăi ruptă de ei, deși ei s-ar desprinde oricând de mine.
Și-atunci, încă tac, cine să m-asculte pe mine?

*

O să vă spun adevărul de câte ori o să nasc cuvinte, atât pot să promit.
Așa cum alții dansează, eu plâng. Cu aceeași pasiune, într-un abandon total, ca și cum sfârșitul nefericirii s-ar afla exact în locul de unde va izvorî ultima lacrimă mântuitoare.
Și la fel de pătimaș alerg de la linia de start ce pleacă din mine și se sfârșește departe, în poala cerului, orbecăind după ceva; fără să știu cu precizie ce caut dar, odată găsit, știu cu siguranță că va fi o descoperire revelatoare despre cum m-am rătăcit, unde mă aflu în prezent și încotro mă îndrept într-o cursă contra cronometru.
Mă ascund de oameni și de degetul lor arătător punctat spre mine cu îndârjirea și ambiția specifică doar celor care vor să se așeze în prim-plan și-mi retrăiesc viața întreagă făcând suma înfrângerilor și biruințelor mele, când ascult muzica lui Eugen Doga.
Ba chiar mă și văd, în visuri, locuind într-o speranță cu viitor improbabil: am devenit o femeie cu păr de culoarea florilor de măr și stau cuminte, înconjurată de fantasmele mele dragi, într-un chioșc dalb dintr-o curte plină de copaci umbroși și multă iarbă, privind cu ochi din ce în ce mai senini spre joaca plină de încântare a unor pui de căței, dolofani și mereu flămânzi.
În grădina mea am regăsit și unele tăceri, devenite din ce în ce mai adânci doar că mai puțin disperate, iar altele s-au transformat, pline de curaj, în cuvinte rostite deplin, cinstit. Asumat. Liniștit. Ascultate de cei ce mă iubesc și cărora le pasă.
Iar eu, chiar și din Eden, ca de obicei, încă-mi privesc în ochi, fără teamă, cu capul neplecat, destinul.

 

București, 30 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Expert în viețile altora

broken-reflection-mirror-woman
Despre cei care ne bombardează cu sfaturi referitoare la orice, de la cât și cum să ne construim existențele și până la cum și de ce să fim într-un anume fel și nu în altul, avem cu toții podul plin.

Trecând prin toată gama de probleme mari și mici, de zi cu zi, sfătosul e mereu în coasta noastră, indiferent care ar fi subiectul: iubire, destin, copii, școală, serviciu, familie, politică, fotbal, comportament, maternitate, animale de companie, gânduri, fericire, vise, călătorii, sănătate, bla bla bla și etcaetera. El le știe pe toate.
Omul pregătit temeinic în orice domeniu și pentru oricare disciplină e prezent în viața fiecăruia dintre noi, de obicei cu forța și fără să-l invite nimeni. Nu ne e prieten, nu ne este partener de viață, nu ne e copil, verișor de la țară sau mătușa de la care vom moșteni apartamentul mult visat, dar ne stă la dispoziție mereu cu nuiaua bine pusă la îndemână. Mereu pe buze cu o critică, cu o dojană, cu o mustrare, cu o lecție, cu o imputare.
Ai zice ca scaiul ăsta te pândește la cotitură, n-ai cum să-l eviți oricâte slalomuri și piruete ai face printre oameni. Este, cumva, ca la fotbal, unde spectatorii sunt mai avizați decât antrenorii sau jucătorii. El le știe pe toate. Și-i policalificat, mai ales când este vorba despre lucruri care nu-l privesc.
Nu contează, de exemplu, ca viața lui e praf, cand este vorba despre a altora e un Rai plin de har, o enciclopedie a cunoașterii absolute. N-are habar de sufletul tău, de inima ta, de viața ta, dar are câte un glob de cristal în fiecare cavitate oculară și străvede, anevoios și dureros efort!, doar pentru tine, tot ceea ce tu, un idiot, treci cu vederea.
Despre ceea ce ar trebui să faci te îndeamnă cu stăruință, supărându-se chiar foarte tare atunci când îi nesocotești pildele și îndreptările. Chiar dacă tot ce spune e fără nicio acoperire în viața lui derulată gângav, neinspirațional și trist, atoatecunoscătorul se insinuează în fiecare cotlon din viața ta dându-ți mereu peste degete ori de câte ori ai vrea să-ți iei existența de mână și să zbori cu ea până la stele, ori să te târăști împreună cu ea ca o nevertebrată.
Lasă-mă să greșesc, să încerc, să lupt, să înving sau să pierd, să plâng sau să râd din inimă, fără să mă gândesc la ce ai tu de obiectat. Să fiu așa cum pot mă face fericită, așa cum îmi dictează mie inima mă ajută să mă înțeleg, să mă accept.
Dă-mi și mie voie să-mi trăiesc viața, nu știu dacă ți-ai dat seama, dar e a mea, nu a ta.
Sunt rezident în propria mea viață și am și eu drepturi.

 

București, 28 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Chemare

chemare
Sunetele melancolice, prăbușite în desuetudine, ale unui pian părăsit îmi derulează cu repeziciune prin fața ochilor imaginile cele mai frumoase de pe pământ cu tot cu greutatea iluzorie a țărânei din ele: pescăruși în zbor planat, țărmuri abrupte, roșiatice, cu mări prosternate în adorație la picioarele lor de nisip, crengi frânte înmugurite în martie, cete năvălitoare de vrăbii limbute, lanuri mlădioase de lăcrămioare cu capete sfios preaplecate, sălcii de cosițe mătăsoase despletite, zumzet grăbit de albine harnice, jumătăți de lună coaptă aninate în cupola cerului, deasupra nopții.
Și lângă toate, zâmbind cu ochi mari de iarbă crudă, cu roua norilor pe genele plumburii, stai tu, visul meu…din vis.
Te voi aștepta până la moarte și dincolo de ea.
Întrupează-te!

Bucureşti, 25 martie 2014

Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Noi, în oglinzi. Umbre

touching_a_mirror_by_daguerroty_pe-d49zd9l
Aici voi aduna toate cele dintr-o viață de om.

Bune și rele, vise și visuri, magnifice izbânzi și ratări monumentale. Tot ce mă definește. Iar tu, pe toate le știi deja, pentru că viața mea e și despre viața ta. Gândurile mele sunt și ale tale, lacrimile mele ți-au curs și ție cândva pe obraz, fericirea te-a purtat înspre Cer așa cum m-a făcut să zbor și pe mine.

Aici, în oglinzi și umbre, suntem noi. Cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor. Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit.

În unele credințe, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească.

Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat.

Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție.

Oglinda are suflete încorporate.

Oglinda e despre magie, dar și despre durere.

Oglinda e o inimă răsfrântă.

Oglinda e locatar cu adresa fixă în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre.

Iar oglinda are memorie.

Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu.

Aici, în oglinzi, ești tu.

Suntem toți.

Umbre.

 

Bucureşti, 22 martie 2014

Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro

Oglinzi şi umbre

oglinzi
Aici sunt oglinzi și umbre. Suntem noi, cu toate cele ce ne împing mereu înainte, chiar și cu forța ce vine din trecut, nu numai cu speranțele din viitor.
Sunt imagini despre noi multiplicate până la infinit.

În credința populară, oglinda reflectă adevărul, sinceritatea, conștiința și bogăția sufletească. Oglinda e puritatea absolută, oglinda e poarta dintre două lumi, una reală si alta imaginară. Oglinda e instrumentul unui visător de stirpe rară, cu suflet nepătat.
Oglinda e și despre frumusețe, oglinda e și bucurie, oglinda e mereu o emoție.
Și oglinda are suflete încorporate.
Oglinda e despre magie, dar și despre durere.
Oglinda e o inimă răsfrântă.
Oglinda e în fiecare casă, martor al tuturor întâmplărilor vieții noastre.
Oglinda are memorie.                                                                                                                                                         Oglinda ne așează față-n față cu noi înșine, aducându-ne în față lucruri pe care le-am uitat despre noi, ascunse într-un gest, într-o clipire, într-un surâs sau într-o lacrimă ștearsă pe furiș.
Așadar, aici, în oglinzi, sunt eu,
Aici, în oglinzi, ești tu.
Suntem toți.
Umbre.

 

Bucureşti, 21 martie 2014
Carmen Voinea-Răducanu

 

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără menționarea sursei și link către blog: www.carmenvoinearaducanu.ro